Comisia Europeana propune transformarea digitală a UE până în 2030
17 septembrie 2021

Pe 15 septembrie a.c., Comisia Europeana a propus o cale către transpunerea în realitate a deceniului digital - un plan concret de realizare a transformării digitale a societății și a economiei noastre până în 2030. 

Calea propusă către transpunerea în realitate a deceniului digital va transforma  obiectivele digitale ambițioase ale UE pentru 2030  într-un mecanism concret de punere în aplicare. Va fi instituit un cadru de guvernanță bazat pe un mecanism anual de cooperare cu statele membre în vederea realizării obiectivelor de Uniune pentru 2030 în cadrul deceniului digital l în domeniile competențelor digitale, infrastructurilor digitale și digitalizării întreprinderilor și a serviciilor publice. Calea propusă vizează, de asemenea, identificarea și implementarea unor proiecte digitale de mare anvergură cu implicarea Comisiei și a statelor membre.

Pandemia a evidențiat rolul central pe care îl joacă tehnologia digitală în construirea unui viitor durabil și prosper. În special, criza a scos la iveală un clivaj între întreprinderile care dispun de capacități digitale și cele care nu au adoptat încă soluții digitale și a subliniat decalajul dintre zonele urbane bine-conectate și zonele rurale și îndepărtate. Digitalizarea oferă numeroase noi oportunități pe piața europeană, unde în 2020 au rămas neocupate peste 500 000 de locuri de muncă pentru experți în materie de securitate cibernetică și de date. În conformitate cu valorile europene, calea către transpunerea în realitate a deceniului digital ar trebui să ne consolideze poziția de lider în domeniul digital și să promoveze politici digitale durabile și centrate pe oameni, care să consolideze capacitățile cetățenilor și ale întreprinderilor.

Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, a declarat: „Viziunea europeană cu privire la viitorul digital este ca tehnologia să consolideze capacitățile oamenilor. De aceea, propunem astăzi un plan concret pentru realizarea transformării digitale, pentru un viitor în care inovarea să fie în slujba întreprinderilor și a societăților noastre. Ne propunem să instituim un cadru de guvernanță bazat pe un mecanism anual de cooperare pentru a atinge obiectivele fixate în domeniile competențelor digitale, infrastructurilor digitale și digitalizării întreprinderilor și a serviciilor publice.”

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a afirmat: „Europa este hotărâtă să fie lider în cursa tehnologică mondială. Faptul că ne-am stabilit obiective de atins pentru 2030 a fost un pas important, însă acum trebuie să obținem rezultate. Trebuie să ne asigurăm că Europa nu va fi într-o poziție de mare dependență în anii următori. Altfel, vom rămâne prea expuși la fluctuațiile de la nivel mondial și vom pierde oportunități de creștere economică și de creare de locuri de muncă. Cred într-o Europă care este lider pe piețele viitorului, nu un simplu subcontractant.”

Calea către transpunerea în realitate a deceniului digital

Pornind de la comunicarea intitulată „Busola pentru dimensiunea digitală 2030” în care Comisia și-a prezentat viziunea pentru o transformare digitală de succes a economiei și a societății Europei până la sfârșitul deceniului, Comisia introduce acum un cadru de guvernanță solid - Calea către transpunerea în realitate a deceniului digital - în vederea atingerii obiectivelor digitale.

Progresele statelor membre în domeniul digital au fost foarte inegale în ultimii ani. Tendința arată că țările care progresau într-un ritm lent acum cinci ani au continuat să înregistreze progrese lente până în prezent. Această nouă cale către transpunerea în realitate a deceniului digital va asigura o cooperare structurată care va permite acțiuni colective în vederea atingerii obiectivelor convenite, recunoscând, totodată, punctele de plecare diferite ale statelor membre.

Mai concret, Comisia propune să se implice într-un mecanism anual de cooperare cu statele membre, care va cuprinde:

un sistem de monitorizare structurat, transparent și comun, bazat pe indicele economiei și societății digitale (DESI) care va permite măsurarea progreselor înregistrate în direcția atingerii fiecăruia dintre obiectivele pentru 2030 și va include indicatori-cheie de performanță;

un raport anual privind stadiul îndeplinirii obiectivelor deceniului digital, în care Comisia va evalua progresele înregistrate și va formula recomandări privind acțiunile de întreprins;

foi de parcurs strategice multianuale privind deceniul digital pentru fiecare stat membru, în care statele membre își vor prezenta politicile și măsurile adoptate sau planificate pentru a sprijini realizarea obiectivelor pentru 2030;

un cadru anual structurat pentru discutarea și abordarea domeniilor în care nu s-au înregistrat progrese suficiente, prin recomandări și angajamente comune între Comisie și statele membre;

un mecanism de sprijinire a implementării proiectelor multinaționale.

Monitorizarea progreselor înregistrate și raportul privind stadiul îndeplinirii obiectivelor deceniului digital

Pentru a se asigura că Europa se apropie rapid de obiectivele deceniului digital, cadrul de guvernanță propus prevede un sistem de monitorizare a progreselor, bazat pe un indice al economiei și societății digitale (DESI)  îmbunătățit. Comisia va trasa mai întâi traiectoriile UE preconizate pentru fiecare obiectiv împreună cu statele membre, care, la rândul lor, ar urma să propună foi de parcurs strategice naționale pentru a atinge obiectivele. În fiecare an, Comisia va prezenta Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene un raport privind stadiul îndeplinirii obiectivelor deceniului digital cu scopul de a:

prezenta performanțele fiecărei țări în domeniul digital, măsurate în raport cu traiectoriile proiectate;

formula recomandări specifice adresate statelor membre în vederea atingerii obiectivelor pentru 2030, ținând seama de circumstanțele naționale.

Comisia va revizui până în 2026 obiectivele fixate pentru a ține seama de evoluțiile tehnologice, economice și societale.

Proiecte multinaționale

Proiectele multinaționale sunt proiecte de mare anvergură care ar contribui la atingerea obiectivelor pentru transformarea digitală a Europei până în 2030 - proiecte pe care niciun stat membru nu le-ar putea dezvolta pe cont propriu. Astfel de proiecte vor permite statelor membre să se reunească și să își pună în comun resursele pentru a-și consolida capacitățile digitale în domenii fundamentale pentru consolidarea suveranității digitale a Europei și pentru susținerea redresării Europei.

Comisia a identificat o listă inițială de proiecte multinaționale, care include mai multe domenii de investiții: infrastructura de date, procesoarele cu consum redus de energie, comunicațiile 5G, calculul de înaltă performanță, comunicațiile cuantice securizate, administrația publică, tehnologia blockchain, centrele de inovare digitală și investițiile în competențele digitale ale cetățenilor.

Diferitele obiective vor accelera procesul de digitalizare și vor duce la consolidarea rezilienței și a suveranității tehnologice prin integrarea pe piață a unui număr mai mare de specialiști care vor lucra în domeniul digital sau prin stimularea diferitelor sectoare să dezvolte tehnologii digitale în Europa.

Raportul anual privind stadiul îndeplinirii obiectivelor deceniului digital va furniza informațiile necesare pentru a monitoriza evoluțiile și lacunele identificate în ceea ce privește transformarea digitală a Europei și va actualiza lista proiectelor multinaționale.

Proiectele multinaționale ar trebui să atragă investiții finanțate atât din resursele de finanțare ale UE, inclusiv din Mecanismul de redresare și reziliență •, cât și din resursele statelor membre. Alte entități publice și private pot investi în proiecte, după caz.

Comisia, acționând ca accelerator de proiecte multinaționale, va ajuta statele membre să își identifice interesele în cadrul proiectelor multinaționale, va pune la dispoziție orientări cu privire la mecanismele de implementare și va oferi asistență în acest sens, astfel încât să asigure participarea pe scară largă și implementarea cu succes a proiectelor.

Programul prevede o nouă structură juridică - Consorțiul pentru infrastructura digitală europeană (EDIC) - care permite crearea și implementarea rapidă și flexibilă a proiectelor multinaționale.

Context

Comunicarea „Busola pentru dimensiunea digitală 2030” din martie 2021, pe care se bazează propunerea de astăzi, a prezentat calea europeană pentru digitalizarea economiei și a societății și a propus un set de obiective digitale concrete în domeniile competențelor, infrastructurilor, întreprinderilor și serviciilor publice.

Calea propusă către transpunerea în realitate a deceniului digital este susținută de rezultatele mai multor consultări în cadrul cărora cetățenii, întreprinderile, administrațiile publice, statele membre, mediul economic și organizațiile și-au împărtășit opiniile cu privire la ceea ce este necesar pentru a asigura reușita transformării digitale europene. În plus, punerea sa în aplicare, inclusiv definirea inițiativelor care îi vor da curs, ar urma să fie sprijinită prin discuții în cadrul forumului online • consacrat Busolei pentru dimensiunea digitală.

În paralel, Comisia lucrează la finalizarea propunerii de „Declarație comună privind principiile digitale” a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, menită să asigure reflectarea valorilor și a drepturilor europene în spațiul digital. Acest lucru va garanta că oricine se poate bucura de avantajele oferite de oportunitățile digitale, cum ar fi accesul universal la internet, algoritmii care respectă oamenii și un mediu online sigur și de încredere. În raportul anual privind stadiul îndeplinirii obiectivelor deceniului digital va fi evaluată punerea în aplicare a principiilor digitale.

Alexandru OANCEA

Reprezentanta in Romania a Comisiei Europene
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!