25 mai 2020

AbbVie, (NYSE: ABBV)  o companie biofarmaceutică globală bazată pe cercetare, a anunțat că a finalizat achiziția companiei farmaceutice irlandeze Allergan Plc. (17.800 angajati in 2018, 16 miliarde USD venit in 2019) după primirea aprobării necesare de la toate autoritățile guvernamentale conform cerințelor tranzacției și acordului Înaltei Curți din Irlanda.

„Suntem încântați să atingem această etapă importantă pentru companie, pentru angajații și acționarii noștri, precum și pentru pacienții pe care îi deservim”, a spus Richard A. Gonzalez, președinte și director executiv, AbbVie. Acesta a reliefat „Îi felicit pe noii colegi de la Allergan pentru eforturile lor. Împreună cu angajații AbbVie, aceștia au contribuit la atingerea acestei performanțe pentru compania noastră. Noua companie AbbVie va fi un lider cu un portofoliu foarte divers în multe categorii terapeutice importante, cu active pe piață, dar și în curs de dezvoltare, iar forța noastră financiară ne va permite să investim în continuare în cercetare și inovație, pentru a răspunde nevoilor medicale neacoperite ale pacienților care se bazează pe noi. Sunt mândru de ambele organizații și aștept cu interes să identificăm noi oportunități”.

La rândul său Jorge Ruiz Benecke, director general al AbbVie România a spus:  „Întâmpinăm cu bucurie și mari așteptări acest nou capitol din istoria companiei noastre. Sunt încrezător că vom fi martorii unor progrese remarcabile în viitorul companiei AbbVie. Ne luăm angajamentul să contribuim la ridicarea standardelor de îngrijire pentru pacienții din România. Împreună cu noii noștri colegi, prin intermediul unui portofoliu diversificat și extins ce acoperă o gamă mai largă de arii terapeutice, vom continua să consolidăm misiunea AbbVie de a avea un impact remarcabil asupra vieții pacienților”.

Tranzacția extinde și diversifică semnificativ baza de venituri a AbbVie și complementează pozițiile actuale de lider în domeniul imunologiei, cu Humira®, Skyrizi TM și RinvoqTM, lansate recent, și în domeniul oncologiei hematologice cu Imbruvica®, comercializat în România de compania J&J, și Venclyxto®. Allergan oferă noi oportunități de dezvoltare în domeniul neurologiei, cu Botox® Therapeutics, Vraylar® și UbrelvyTM, precum și un business global în domeniul esteticii medicale, cu mărci de top precum Botox® și Juvederm®.

Portofoliul divers existent va duce actuala platformă de dezvoltare  a AbbVie (excluzând Humira) la venituri totale de aproximativ 30 miliarde USD pentru anul 2020, cu venituri asociate de aproximativ 50 miliarde USD. De asemenea, această tranzacție  generează un potențial mai bun de dezvoltare pe termen lung pentru AbbVie, dividende și investiții mai mari în inovație, în fiecare din ariile sale terapeutice. Compania anticipează rambursarea mai rapidă a împrumuturilor cu ajutorul fluxurilor crescute de numerar.

Ca urmare a finalizării tranzacției, Consiliul de Administrație al AbbVie l-a ales pe Thomas C. Freyman, vicepreședinte executiv și fost director financiar al Abbott, să se alăture conducerii AbbVie. Dl. Freyman a fost recent membru al Consiliului Director al Allergan. (C.S.)
AbbVie , companie biofarmaceutică prezentă şi in România, a finalizat achiziția Allergan
Publicatie de informatie medicala şi educatie sanitara editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei
Grupul de presa Top Business                                             
Anul XXVIII, nr. 5 (146) Mai 2020
Publicatie de informatie medicala şi educatie sanitara editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei
Grupul de presa Top Business
Anul XXVIII, nr. 5 (146) Mai 2020
Publicatie de informatie medicala şi educatie sanitara editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei
Grupul de presa Top Business                                             
Anul XXVIII, nr. 5 (146) Mai 2020