13 august 2021

Astăzi, 13 august, Comisia Europeană a decis să înregistreze „ReturnthePlastics”: o inițiativă cetățenească de “punere în aplicare a unui sistem de garanție-returnare la nivelul UE pentru reciclarea sticlelor din plastic”.

Organizatorii inițiativei invită Comisia să prezinte o propunere care să aibă în vedere

punerea în aplicare a unui sistem de garanție-returnare la nivelul UE pentru reciclarea sticlelor din plastic,

încurajarea tuturor statelor membre ale UE să facă în așa fel ca supermarketurile (lanțurile de supermarketuri) care comercializează sticle din plastic să instaleze distribuitoare pentru reciclarea sticlelor din plastic după ce au fost cumpărate și utilizate de către consumator și

plata de către întreprinderile producătoare de sticle din plastic a unor taxe pe plastic pentru reciclare și pentru sistemul de garanție-returnare a sticlelor din plastic (în conformitate cu principiul „poluatorul plătește”).

Comisia consideră că această inițiativă este admisibilă din punct de vedere juridic deoarece îndeplinește condițiile necesare. În acest stadiu, Comisia nu a examinat încă fondul inițiativei.

În urma înregistrării de astăzi, organizatorii pot începe colectarea semnăturilor. Dacă, în termen de un an, inițiativa cetățenească europeană primește 1 milion de declarații de susținere din cel puțin 7 state membre, Comisia va trebui să reacționeze. Comisia ar putea decide fie să dea curs solicitării, fie să o respingă, și va trebui să își argumenteze decizia.

Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona, ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru. Acest tip de inițiativă a fost lansat în mod oficial în aprilie 2012.

Condițiile de admisibilitate sunt următoarele: (1) acțiunea propusă nu trebuie să se afle în mod vădit în afara sferei de competență a Comisiei de a prezenta o propunere de act juridic, (2) nu trebuie să fie în mod vădit abuzivă, neserioasă sau vexatorie și (3) nu trebuie să contravină în mod vădit valorilor Uniunii.

Până în prezent, Comisia a primit 107 de cereri de lansare a unei inițiative cetățenești europene, dintre care 82 au fost admisibile și, prin urmare, s-au calificat pentru a fi înregistrate.

Alexandru OANCEA
Comisia Europeana decide să înregistreze inițiativa „ReturnthePlastics” privind reciclarea sticlelor din plastic
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Publicatie de informatie medicala şi educatie sanitara editata de Asociatia Acceleratori ai Performantei
Grupul de presa Top Business