Eram poate usor naiv acum doua luni, cand anticipam ca pandemia va schimba radical lumea in care traim. Ca se vor schimba comportamente, ca vom pierde mult din reactiile umane care includ gesturi de intimitate etc. Da, probabil ca se vor pierde, cel putin pentru o perioada, unele habitudini, da, comunicarea electronica va deveni mult mai uzuala, invatamantul se va schimba radical, munca in birouri va fi altfel, probabil  si arta va fi  (si) altfel, copiii si tinerii de azi vor construi o lume sigur mai altfel. Dar, deocamdata, tinand cu dintii de ce stiu caci nu vor sa se schimbe, cei mai multi au inceput deja sa revina la obiceiuri, comportamente, mai ales la ce e rau, potrivit celebrului patriotism sintetizat in la fel de celebrele versuri la auzul carora unii romani ajunsi in strainatate mai lacrimeaza uneori dar le trece repede: „Fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea!”.
Revenirea la relele obiceiuri e foarte, foarte vizibila in politica.

Disperati pentru ca PNL guverneaza rezonabil (multi nici nu vrem sa ne gandim cum ar fi fost pandemia cu Dancila, Valcov, Tudorel Toader, Teodorovici et comp), maimutoii PSD (si nu ma refer doar la cum arata un fost ministru de justitie, rupt din „Planeta maimutelor”), asociati cu colegii lor de la Pro Rom, Alde si, conjunctural, dar nu sigur  UDMR, au inceput sa faca tot ce pot (atata pot!) pentru ca, prin majoritatea parlamentara pe care o au, sa blocheze tot ce se poate ca nu cumva sa se poata lauda PNL c-a guvernat bine si sa castige alegerile.

Sigur iau in calcul efectele blocajelor pe care le creeaza si ar behai de bucurie daca ar creste numarul mortilor, daca n-ar face fata spitalele etc.Chiar trebuie sa moara foarte multi oameni ca sa poata fi reinfiintat Frontul Salvarii Nationale? Cunosc bine acest scenariu din decembrie 1989, motiv pentru care, din prima clipa, am avertizat sute de mii de oameni („Flacara” exista atunci, avea 400.000 tiraj si era sigur mai citita decat „Scanteia” re-botezata iute „Adevarul”).

In complicitate cu Renate Webber si folosind inconstienta  CCR (care s-a reabilitat un pic dupa ce a refuzat-o pe madam Renate care ar fi vrut sa anuleze si starea de alerta), PSD et comp au o strategie foarte clara: sa blocheze guvernul cat se poate! Daca mor mai multi oameni, de vina e PNL. Daca nu mor, atunci PSD et comp au redat libertatea romanilor. Calculul e cinic - acest argument merge la prosti si, din pacate, in Romania nu sunt putini, mai ales ca multi destepti  (nu doar hoti, talhari si curve) au plecat din tara. Prostilor li se adauga toti infractorii pe care deciziile PSD-CCR ii avantajeaza , si ei chiar nu sunt putini.

Adunind prostii cu hotii, PSD crede ca poate castiga alegerile. Raman usor naiv si optimist, cred ca nu sunt in Romania suficient de multi prosti si infractori pentru ca PSD sa mai pupe guvernarea.  PSD a fost avantajat de absenta destul de masiva a oamenilor inteligenti si bine intentionati (dar si foarte dezamagiti) de la vot. Anticipez ca vom avea o prezenta uriasa la alegeri. Pentru ca oamenii inteligenti au priceput cum vrea sa conduca PSD et comp Romania - pe ultimul drum!
Constantin DUMITRU
EDITORIAL
Cum vrea PSD sa conduca România?
Pe ultimul drum!
In tara unde prostia e iertata,
Nici inteligenta nu trebuie pedepsita!
15 mai 2020
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business - 
fondata 1993,  Anul XXVIII -
nr. 5 (904) Mai 2020
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business - 
fondata 1993,  Anul XXVIII -
nr. 5 (904) Mai 2020
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite
Top Business -    fondata 1993,
Anul XXVIII -
nr. 5 (904) Mai 2020
Promovam  performanta  economica!