Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business -  fondata 1993, Anul XXVII
nr.4 (891) Aprilie 2019
Piata de Arta
Reproducerea oricarei imagini sau oricarui text din acest site se poate face doar cu acordul TopBusinessNews.
Potrivit art 206 Cod Penal responsabilitatea juridica apartine autorilor textelor publicate.

Invitatia la balul UZPR de la rascrucea dintre anotimpuri, mi-

a creat o stare de bucurie euforica.


„Primul bal, dupa 69 de ani, al UZPR, si inca in An Centenar.

 

Ce poate fi mai potrivit, mai frumos, decat reluarea unei

 

traditii” - imi ziceam imaginandu-mi cum, noi, ziaristii romani

 

cu orientari politice diferite ne vom intruni intr-o seara de

 

sfarsit de februarie, intr-o sala a Cercului Militar si nu vom

 

face politica ci ne vom aminti de multii ani trecuti de la

 

ultimul bal, cu bunele si cu relele lor - nu le pun in cantar -

 

aratand cat de unita e breasla noastra.


Imi imaginam apoi sala aranjata adecvat momentului,

 

oamenii, colegii mei de aceeasi varsta cu mine, mai tineri si

 

mult mai tineri, imbracati in tinute de bal, doamne si domnite

 

imbracate - de ce nu? - in rochii lungi si picurate cu parfum,

 

meniul bogat, bazat pe bucataria traditionala romaneasca,

 

muzica placuta a anilor interbelici care ne intretine

 

atmosfera... Nu e normal sa visezi asa ceva? Mai ales cand stii

 

protocolul balurilor de acest fel din Franta, sa zicem? „Da, dar

 

francezii sunt cu multi ani inaintea noastra” - veti repeta dvs.

 

un sablon. Nu domnilor, francezii sunt si ei, ca si noi, in anul

 

de gratie 2019 dar onoreaza, respecta evenimentele de acest

 

fel pentru ca se respecta pe ei insisi respectandu-si astfel

 

tara; sunt patrioti pana in varful degetelor!

Lumini si umbre la un bal

de Ion I. Bratianu


Mi-am imaginat si atmosfera placuta, intelectuala, poate putin boema, in care ne vom istorisi amintirile  
pe un fundal sonor temperat, de bun simt. Mi-am imaginat cum voi invita o doamna sau o domnita la  
dans - poate un tango interbelic (amintind de Zaraza) - si ii voi saruta mana, galant, la sfarsit...

M-am pregatit de bal intrebandu-ma cum vor arata oare colegii pe care nu i-am vazut de zeci de ani. Cu  
burta? Cu ochelari? Adusi de spate? „Timpul trece peste toti sau noi trecem prin timp, in mod diferit”  
mi-am zis privindu-ma in oglinda in timp ce imi aranjam papionul potrivit costumului de culoare neagra.  
Mi-am luat apoi jobenul si am plecat.

Cand am ajuns, totul era luminat à giorno, iar invitatii veneau... Am fost condus, pe sub candelabre de  
cristal si stucaturi aurite, spre masa unde am fost repartizat. La prima vedere, totul era bine, bila alba  
organizatorilor. Dar, s-a aratat inca o data ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ si ca  
imaginatia prea inflacarata este stinsa de dusuri reci.  

Am vazut tineri in blugi! Cum sa vii in blugi la bal? Balul e bal, nu e nici club, nici discoteca. Nici  
americanii, nici modelele tineretului nostru mondializat, nu merg in blugi la bal, nu ii primeste nimeni!  
Am scos invitatia sa vad daca este mentionata „tinuta obligatorie”. Nu scrie pentru ca e de la sine  
inteles, e de bun simt, normal, nu-i asa?

Cu colegii de masa, incercam o apropiere, o conversatie cand, o bubuitura urmata de mai multe zgomote  
puternice ne taie firul gandurilor si vorbelor si ne opreste imbucatura in gat - sunt incercate  
difuzoarele, dupa care incepe muzica, Asta e muzica? Sunt tipete insotite de chitare electrice si  
alamuri, sunete puternice intr-o inlantuire aproape de neinteles. Nu e normal sa iti supui timpanele  
unei canonade de decibeli la un bal care nu are nici in clin nici in maneca cu un concert rock pe  
stadion, de exemplu, unde, la primele asemenea acorduri publicul se isterizeaza cu placere.

Eu visasem romante, muzica ambientala sau de caffé concert, cantata piano...
Pe muzica asurzitoare de la bal a inceput dansul. Poate, daca  
eram mai tanar dansam si eu. Incep sa ma simt jenat de  
senzatia ca sunt intrus printre ceilalti. Sindromul varstei a  
III-a. Lumea nu e formata doar din oameni tineri dar se pare  
ca doar ei conteaza.

Am descoperit persoane necunoscute mie, care au dat o tenta  
pur romaneasca, patriotica, de respect national datorat de noi  
toti, dar am vazut si oameni ale caror facultati nu puteau  
masca lipsa celor 7 ani de acasa. Un grup care simte  
romaneste a format o hora, hora noastra, romaneasca, simbol  
al unitatii acestui popor. Hora a fost un semn al  
patriotismului si a fost bine gandita. In fond, folclorul si  
religia raman miracolul nasterii poporului roman si pilon al  
rezistentei noastre in fata unei mondializari fortate.

Am dat o bila alba si „Imnului ziaristilor”.

In rest am ramas cu senzatia de neimplinire, bazata pe  
aproape absentul romanism, atat de normal in An Centenar  
UZPR, pentru ca un asemenea moment, unic intr-o viata,  
trebuie respectat prin protocol, comportament, tinuta,  
ambient, bucate, muzica, prin totul, pana la cel mai mic  
detaliu. Repartizarea la mese s-a facut pe clanuri. Un  
cunoscut publicist a fost repartizat intre doua doamne demne  
slujitoare ale audiovizualului la o masa laterala un fel de  
kleiner tisch.
Sper ca aceasta cronica sa foloseasca drept ghid pentru o viitoare intalnire, ce eu cu nerabdare o astept.
Sper sa o apuc!

In final, transmit mesajul acestei intruniri:
Prietenii adevarati raman prieteni indiferent de sensibilitatea politica
si de numarul anilor trecuti peste ei.