Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) România
6 mai 2021



Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor (ASCPD) este creată cu scopul de a informa și de a reuni profesioniștii care doresc să gestioneze cu succes punerea în aplicare a Regulamentului General privind Protecția Datelor 2016/679 și a legislației aferente, funcționând ca un organism consultativ profesionist pentru persoane și organizații. ASPDC este o organizație non-guvernamentală, autonomă, apolitică și non-profit care ajută la definirea, susținerea și îmbunătățirea profesiei de Responsabil în protecția datelor și a altor specialiști în domeniu și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2000.



ASCPD ghidează persoanele responsabile în protecția datelor și alți specialiști în domeniul confidențialității datelor în rezolvarea numeroaselor probleme juridice, tehnice și organizatorice pentru a obține un echilibru adecvat între interesele persoanelor vizate, care necesită protecție, și cele ale operatorilor.



Obiectivul ASCPD este de a oferi soluții concrete la problemele cu care se confruntă specialiștii în confidențialitate și protecția datelor, de a crește gradul de conștientizare a legislației și de a oferi membrilor săi un forum în care aceste subiecte să poată fi dezbătute, precum și un loc de pregătire profesională continuă. ASCPD militează pentru îmbunătățirea gradului de conștientizare cu privire la tehnologiile și legile care pun în pericol viața privată, pentru a se asigura că publicul este informat și implicat.



După o perioadă de 12 luni de monitorizare a activității ASCPD în România, membrii Confederației Organizațiilor Europene pentru Protecția Datelor (CEDPO) au avizat favorabil, în aprilie 2020, adeziunea organizației românești, devenind astfel cel de-al zecelea membru cu drepturi depline.



Confederația Organizațiilor Europene pentru Protecția Datelor (CEDPO) este o “organizație umbrelă” care reunește cele mai reprezentative asociații naționale de protecție a datelor din Uniunea Europeană. CEDPO a fost fondată în septembrie 2011 de Association Française des Correspondants à la Protection des Données à Caractère Personnel (AFCDP, Franța), Asociación Profesional Española de Privacidad (APEP, Spania), Gesellschaft fur Datenschutz und Datensicherheit eV (GDD, Germania) și Nederlands Genootschap van Functionarissen voor de Gegevensbescherming (NGFG, Olanda). Din momentul fondarii în 2011 și pană în momentul aderării Asociaţiei Specialiştilor în Confidenţialitate şi Protecţia Datelor (ASCPD), doar cinci organizații au mai fost invitate să se alăture Confederației: ADPO din Irlanda, ARGE Daten din Austria, ASSO DPO din Italia, SABI din Polonia si AEPT din Portugalia



Scopul acestei Confederații este de a promova rolul Responsabilului cu protecția datelor (DPO) și de a milita pentru un sistem de protecție a datelor echilibrat, bazat pe experiență practică și eficiență. În plus, CEDPO contribuie activ la o mai bună armonizare a legislației și a practicilor privind protecția datelor în Uniunea Europeană (UE) și în Spațiul Economic European (SEE), unind toate organizațiile membre într-o singură voce și valorificând astfel experiența bogată și diversă ale asociațiilor membre ale CEDPO, care dețin cunoștințe practice despre problemele care înconjoară rolul și poziția DPO, precum și provocările zilnice cu care se confruntă.



CEDPO este și un interlocutor activ pentru factorii de decizie europeni și autoritățile pentru protecția datelor în contextul adoptării și implementării Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR),  propunerile sale jucând un rol important în definirea legislației actuale, în special în ceea ce privește reglementarea poziției și a rolului responsabilului cu protecția datelor (DPO). De asemenea, CEDPO a participat la modernizarea Convenției 108 a Consiliului Europei („Convenția pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea automată a datelor cu caracter personal”), susținând o mai bună recunoaștere a rolului crucial pe care DPO îl joacă în protecția datelor în zilele noastre. Mai multe detalii despre proiectele asociației găsiți pe www.ascpd.ro



Marius Dumitrescu, marius.dumitrescu@ascpd.ro



Marcând „Ziua Responsabilului cu protectia datelor cu caracter personal”, ASCPD va organiza pe 25 mai 6 webinarii on line. Cei interesati se pot inscrie gratuit pe ascpd.ro.
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Editie electronica a publicatiei Top Business - 
fondata 1993
Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei Top Business -    fondata 1993
Promovam  performanta  economica!