Marturisesc ca,atunci cand eram la inceput de drum in ale vinului si chiar mai tarziu, cand trebuia sa particip la unele decizii privind intinderea  suprafetelor unde sa ne asezam, in scopul realizarii unor vinuri de calitate, ca si alti romani admiram podgorenii  care stapaneau mari suprafete, si credeam ca acesta este secretul - sa te afirmi producand cantitate iar din aceste podgorii sa izvorasca si vinul bun.

Veneam dintr-o lume in care mosteneam aceasta practica: tara avea nevoie de productie la scara inalta, calitatea se prezuma ca este buna. Cativa dintre specialistii  care stiau  cum stam cu vinul,  profesori, directori de ferme, oenologi etc, cunoscand  in ce conditii se obtine vinul bun, nu puteau sa revolutioneze acest sistem care multumea aproape pe toti: consumatori fara pretentii, export masiv catre Est, directori de ferme multumiti, o Romanie pe locul 6 mondial ca producator de vin (in 1986) nu se dorea mai mult.

Cand,  in anii 90 m-am transferat in Franta,tara cu mari traditii in cultura viei si a vinului, am constatat ca situatia era cu totul diferita, marea majoritate a podgorenilor stapaneau suprafete mici si mijlocii ,as spune intre 1 hectar si max.100 hectare. Aproape acelasi lucru l-am constatat ulterior in Italia si Spania.

Promovam  performanta  economica!
Editie electronica a publicatiei tiparite Top Business -  fondata 1993, Anul XXVII
nr.4 (891) Aprilie 2019
Reproducerea oricarei imagini sau oricarui text din acest site se poate face doar cu acordul TopBusinessNews.
Potrivit art 206 Cod Penal responsabilitatea juridica apartine autorilor textelor publicate.
Vinurile Romaniei
PRODUCATORI MICI - VINURI MARI


de Sergio FALESCHINI

Pe masura ce avansam in cunoasterea acestui vast domeniu, am aflat de ce francezii ,italienii au aceste practici si nu sunt mai lacomi cu productii mai mari Primul care mi-a deschis ochii a fost un podgorean din Burgogne. Ma aflam in inima acestui domeniu, invitat la un Castel “Clos du Vougeot”, domeniu de referinta in ierarhia producatorilor. Am stat de vorba cu unul din acestia care era si “Chevalier du Tastevin”, o Confrerie care uneste multi podgoreni din aceasta regiune si multe personalitati din toate domeniile din Franta si din lume, care iubesc vinul bun. Avea 20 hectare intr-o zona nu departe de Dijon. Producea cam 70.000 sticle din soiul Pinot Noir, vindea aproape toata productia, pastrandu-si, bineinteles  un mic stoc de rezerva. L-am intrebat de ce nu cumpara mai mult teren ca sa produca mai mult. Mi-a raspuns ca n-ar mai putea stapani calitatea, daca ar extinde suprafata. Aveam sa constat acest adevar si in discutiile ulterioare cu alti specialisti din alte zone viticole ale Frantei.

In Italia, un producator in Piemont, Elio Altare, cu care eram foarte apropriat, producea un Barollo de exceptie, pe 18 hectare. Invitat pe terasa la o degustare, i-am pus aceeasi intrebare: de ce nu mareste suprafata, observand ca avea spatiu de plantat inca pentru 15-20 ha in zona Fontana Fredda. Acelasi raspuns: marind suprafata, pune in pericol calitatea vinului si asta nu vrea pentru nimic in lume. Asa am aflat si mi-am intarit convingerea ca “Vinurile mari ,in general,se obtin numai pe suprafete mici”.
         
Aveam sa constat ulterior si in Romania, saltul urias facut dupa  2000, in materie de calitate, odata cu aparitia si emanciparea producatorilor mici si mijlocii. Acestia, stapanind un pamant al lor din zonele cele mai bune, plantate cu vita nobila, utilizand dotari tehnologice in vie si crame, au reusit sa dea tarii si chiar la export vinuri bune si chiar foarte bune.

Mi-am format convingerea vizitand, singur sau insotit de cativa prieteni dornici sa descopere vinuri bune, mai multe crame din tara care, in urma cu cativa ani, nu existau pe harta sau nu le stiam noi ori nu se vorbea de ele.

Ca sa evit publicitatea, in acest articol n-am sa dau numele acestor crame, dar  pot sa spun ca erau din zona Dragasanilor, Dealu Mare si Tulcea. Am remarcat la toti acesti producatori, in afara de grija pentru calitate, ambalaj, forma de prezentare, pasiunea si daruirea cu care imi vorbeau despre acesta licoare care izvoraste din pamant si care se cheama vin. Multi erau la prima generatie, nu-si aminteau sa fi avut in istoricul familiei un podgorean.. Am remarcat cu cata mandrie isi prezentau vinul, cu cata delicatete il serveau in pahare si cat erau de emotionati in asteptarea verdictului nostru. Sunt oameni curajosi care stiu ca a face vin bun inseamna multa truda, suferinta si ca rezultatele nu se vor vedea imediat, dar pasiunea care-I leagta de aceasta meserie e mai presus de toate sacrificiile.

Sunt convins ca sunt multi alti producatori mici si in alte zone viticole din tara, imi voi face timp sa-i vizitez, pentru a-mi face o impresie de ansamblu privind  nivelul la care a ajuns viticultura in Romania si ce va reprezenta ea in constelatia mondiala. Oricum,  miracolul s-a produs, e o chestiune de timp, probabil o generatie-doua, ca Romania, prin contributia acestor minunati producatori,din ce in ce mai numerosi, sa devina ,alaturi de celelalte tari europene, un simbol al calitatii.
Voi reveni.

Bucuresti 29 martie 2019