Aproximativ 200 de lucrari, printre care se numara „Cumintenia
pamantului”, „Rugaciune”, prima lucrare din seria „Sarutul” - sunt
prezentate in expozitia „Brancusi. Sublimarea formei”, care a deschis
Festivalul International de Arte „Europalia 2019”, la care Romania este
tara invitata de onoare.
Expozitia, deschisa la Palatul de Arte Frumoase Bozar din Bruxelles, in
prezenta presedintelui Klaus Iohannis si a familiei regale din Belgia,
este realizata cu sprijinul Institutului Cultural Roman.
Expozitia dedicata lui Brancusi va fi deschisa pana pe 12 ianuarie 2020.
Festivalul Europalia, la care Romania este tara invitata de onoare, este
organizat in spatii din Belgia, Olanda, Germania, Luxemburg si Anglia.
Romania va prezenta circa 250 de evenimente culturale de top la acest
festival.
„Cand am pornit la organizarea expozitiei nu eram prea entuziasta, dat
fiind dificultatea obtinerii operelor lui Brancusi. (...) Am obtinut
imprumuturi de la Muzeul National de Arta din Romania, de la Muzeul
de Arta din Craiova si suntem foarte bucurosi. Am obtinut opere de la
colectionari particulari din Romania si de unde am avut nevoie, dar mai
ales de la muzee din lume, din America, din Europa si de la Centrul
Pompidou. (...) Sunt lucrari foarte multe, sunt o suta si ceva. (...)
Aceasta expozitie pentru mine ca si pentru echipa Europalia este o
sarbatoare si noi speram sa fie vizitata de foarte multa lume, mai ales
ca va fi deschisa in mod exceptional patru luni. Patru luni pentru o
expozitie este mult. In general sunt trei luni, trei luni si ceva, pentru ca
este problema conservarii fotografiilor si desenelor, dar am obtinut in
mod exceptional pentru ca este imaginea Romaniei pe care Bruxelles-ul
si Europalia o afiseaza. Este o scena pe care Romania se expune”, a
declarat curatorul expozitiei dedicate lui Brancusi, Doina Lemny.
In cadrul expozitiei sunt prezentate sculpturi academice, din perioada
cand Constantin Brancusi a lucrat cu Auguste Rodin, mai multe filme,
desene realizate de marele artist, scrisori catre iubita sa cu
„semnatura de indragostit - sarutul”, fotografii care incearca sa
reproduca atmosfera de la atelierul sau si cu ansamblul de la Targu Jiu,
lucrari ale unor artisti care au dorit sa se formeze cu acesta, precum
Milita Petrascu, Irina Codreanu si Margareta Cosaceanu, coperte de
discuri din colectia sculptorului, carti postale. In expozitie este
prezentat si un portret al lui Brancusi realizat de pictorul Amedeo
Modigliani, care a fost unul dintre prietenii artistului.
Printre operele prezente in expozitie se numara „Somnul”, „Rugaciune” -
comanda pentru un monument funerar pentru Cimitirul Dumbrava de la
Buzau, prima lucrare din seria „Sarutul” („Fragment de capitel”),
„Cumintenia pamantului”, prima „Pasare maiastra”, lucrari din seriile
„Pestele”, „Leda”, „Muzelor adormite”, „Danaidelor”.
„Toate operele sunt valoroase. (...) Nu poti sa stabilesti o ierarhie. (...)
Noi toti am vibrat cand a fost instalata lucrarea ‘Inceputul lumii’, ovalul
perfect. Toata lumea tremura pentru ca aceasta marmura pusa pe acest
disc incredibil, cu reflexe, ne-a zguduit pe toti. Din punctul meu,
aceasta este opera care m-a impresionat cel mai mult”, a afirmat Doina
Lemny.
Parcursul biografic al lui Brancusi este ilustrat prin autoportretele
sculptorului. Printre fotografii se numara si cea care il ilustreaza pe
Brancusi inainte de plecarea „pe jos” din Romania catre Franta.
„Brancusi si-a creat propria legenda si, creandu-si propria legenda, s-a
fotografiat in anumite momente din viata pentru a puncta momentele
esentiale. (...) La 28 de ani (n.r. - cand a plecat din tara), Brancusi era
constient de valoarea lui, de aceea cred ca si incepe sa-si creeze
legenda si pastreaza toate aceste marturii care vor vorbi mai tarziu, in
posteritate, despre parcursul sau. Face in asa fel sa puna piciorul in
Paris pe 14 iulie 1904, simbolic. (...) Brancusi este un adevarat artist,
actor, este propriul scenograf si se pune in scena”, a spus Lemny.
Ea a explicat si titlul expozitiei:”Brancusi s-a preocupat in a gasi esenta
lucrurilor. Esenta unui chip. Brancusi simplifica forma si de aceea am
si intitulat aceasta expozitie ‘Sublimarea formei’, pentru ca el merge la
o simplificare a formei pana la a o sublima, pana la a scoate o traire din
aceasta forma. Si in pasiunea lui pentru fotografie aproape ca face
pedagogie. (...) Brancusi nu a fost inspirat de arta africana, de arta
romaneasca, a fost inspirat de tot, dar a inlaturat orice inspiratie, orice
marca si cel mai important semn este cel pe care il realizeaza in 1913 -
1914 - sculptura ‘Primul pas’, pe care o expune in America si pentru ca
este prea africanizata distruge corpul, il arunca la gunoi si pastreaza
numai capul si ii spune ‘Capul primului pas’. El nu vrea sa pastreze
aceste marci ale artei africane”.