• HOME Februarie 2019

Ma intorc cu ani in urma cand, in Romania anilor 80, ca umil functionar la stat, ma aflam in

serviciul vinului. Vindeam vinul romanesc asa cum era el, mult si mai putin bun. Meseria mea si a

colegilor mei nu era de loc complicata, vinul pleca aproape in totalitate pe relatia Est, URSS fiind

principalul debuseu. Reclamatii de calitate nu imi aduc aminte sa fi inregistat vreodata, in schimb

cantitatea nu era niciodata suficienta.

Apoi, in 1990,  m-am transferat in Franta unde am facut acelasi lucru dar in sens invers, vindeam

vin vrac italian sau francez in Romania, in care calitatea nu era primul criteriu de exigenta, factorul

determinant fiind pretul.

Eram un simplu negociant de vinuri inca departe de a aprecia treptele lui de calitate. Ulterior,

contactul cu specialistii romani veniti cu treburi in Franta si cu profesionisti francezi, cu ocazia

evenimentelor de specialitate, targuri, saloane, receptii, degustari, vizite la podgorii renumite, am

inceput sa desprind din multiplele taine ale vinului si treptat sa-mi reduc mult din campul

ignorantei mele in materie.

Un vechi cantec pe care-l mai auzeam in copilarile de la celebrii lautari

dragaseneni amintea stravechiul drum de la Cepari pe care mergeau o fata

si-un jandarm, in formula clasica: fata mare pe picioare iar jandarmul

calare, pana cand fata mare il face pe jandarm sa priceapa ca murgul poate

duce doi si trei dar pe ei doi porumbei. La Cepari erau si vii, dar nu erau

conace boieresti cu crame ca la Dragasani. Acum pe harta aristocratica a

vinului dragasenean Cepariul are un loc remarcabil. Prezentam aceasta

reusita utilizand date si texte din site-ul Cramei Cepari.

continuare

de Diana DUMITRU